Surorile suspectate de anchetatori au recunoscut că au ucis-o pe femeia incendiată în Giurgiu/ Explicația criminalelor este halucinantă

Surorile suspectate de anchetatori au recunoscut că au ucis-o pe femeia incendiată în Giurgiu/ Explicația criminalelor este halucinantă
Mihaela-Sabina, tânăra ucisă și incendiată într-o valiză
Publicat: 17/11/2020, 21:49

Cele două surori suspectate că au ucis-o pe Sabina Mircea, femeia incendiată în Giurgiu, au recunoscut în fața anchetatorilor că au comis crima. Femeile au invocat un motiv absolut halucinant, încercând să îi convingă pe anchetatori că, de fapt, victima ar fi încercat să se sinucidă iar ele au omorât-o în timp ce încercau să o resusciteze.

După mai multe ore de audieri, timp în care surorile  din Ferentari suspectate că au omorât-o pe Sabina Mircea au negat cu vehemență că au comis crima, acestea și-ar fi recunoscut fapta în fața procurorilor giurgiuveni. Puse în fața probelor, acestea au cedat în cele din urmă și au explicat că inițial femeia ar fi încercat să se sinucidă și ar fi băut dintr-o sticlă cu insecticid.

Potrivit celor două suspecte de crimă, după ce victimei i s-a făcut rău, și și-a pierdut cunoștința, ele i-ar fi venit, inițial, în ajutor. În timp ce încercau să o resusciteze ar fi apăsat-o cu putere pe piept, fapt care, susțin cele două femei, ar explica cele patru coaste fracturate găsite de medicii legiști în urma necropsiei. Pentru că nu reușeau să o facă să își revină, cele două ar fi afirmat că s-ar fi speriat și au omorât-o. În ciuda declarațiilor date de cele două femei, potrivit unor surse judiciare, există dovezi că Sabina Mircea ar fi fost violată sau că a intretinut relații sexuale cu mai mulți bărbați chiar in seara crimei, fapt care induce presupunerea că aceasta ar fi fost sechestrată și obligată să se prostitueze.

Ancheta în cazul tinerei ucise și incendiate într-o valiză, în județul Giurgiu, oferă noi detalii surprinzătoare. Cadavrul Mihaelei-Sabina Mircea a fost descoperit între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor, iar investigația criminalistică a evoluat rapid de la stadiul „niciun suspect” la stadiul identificării a trei suspecți pentru care procurorii au suspiciuni rezonabile că ar fi fost implicați în uciderea și incendierea tinerei.

Cei 3 suspecți se afla la audieri înca de dimineață, însă anchetatorii au reușit să obțină mărturisirea crimei abia după ore în șir de audieri.  Toți cei 3 suspecți locuiesc in cartierul Ferentari din Capitală, într-o zona cu rromi. Locințele suspecților au fost percheziționate.

Examenul toxicologic efectuat la INML a evidențiat prezența unui insecticid ingerat de victimă

Surse judiciare au transmis, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO, că examenul toxicologic efectuat la INML a evidențiat prezența unei substanțe care ridică alte semne de întrebare. Este vorba despre un… insecticid, iar anchetatorii pleacă de la două variante. Prima dintre ele ar fi aceea că Mihaelei-Sabina Mircea a fost obligată să înghită insecticidul, înainte de a fi ucisă.

Cea de-a doua variantă luată în calcul de anchetatori este că Mihaela-Sabina Mircea a înghițit, cu premeditare, respectivul insecticid -sechestrată fiind -, din dorința de a scăpa de tortură.

”La INML, în urma examenului toxicologic, s-a evidențiat prezența unui insecticid. Ceea ce este foarte ciudat. O variantă ar fi că fata ar fi fost forțată sa bea insecticidul sau chiar ea a îngurgitat o astfel de substanță pentru a scăpa de posibile torturi, în cazul în care a fost sechestrată”, au transmis surse judiciare pentru GÂNDUL.RO.

Un șofer de TIR anunța, pe data de 30 octombrie – în jurul orei 22.30 -, că pe DN 6, între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor, a descoperit un cadavru incendiat. De fapt, omul a spus că observase focul de la volan și oprise tocmai pentru a stinge flacăra. Ajuns la locul incendiului, bărbatul a constatat că, de fapt, era vorba despre un trup de om care ardea.

Au fost audiate mai multe persoane din cercurile apropiate sau tangențiale ale victimei

Aceleași surse judiciare au mai transmis, acum câteva zile, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO, că, până la acel moment, nu a fost stabilit încă un suspect, chiar dacă au fost audiate mai multe persoane.

Suplimentar, la data respectivă nu fuseseră primite nici rezultatul analizei toxicologice de la INML și nici rezultatul analizei fizico-chimice de la INC.

”Nu a fost stabilit un suspect. Au fost audiate mai multe persoane din cercurile apropiate sau tangențiale ale victimei, dar niciuna în calitate de suspect. Nu se pot face aprecieri obiective cu privire la posibila locație în care s-ar afla un posibil suspect, așa că o știre în sensul că este plecat din țara este o simplă speculație. Nu am primit de la INML rezultatul analizei toxicologice și nici rezultatul analizei fizico-chimice de la Institutul Național de Criminalistică (INC). În principiu, la sediul parchetului nu au loc audieri astăzi”, declarau sursele la acel moment.

În ceea ce îl privește pe tatăl copilului tinerei – plecat în Spania -, el ar putea fi chemat în România și audiat în perioada următoare, ”orice informație legată de victimă fiind extrem de importantă în anchetă. Una dintre aceste informații vitale ar fi data la care a luat legătura, ultima dată, cu victima”, au mai precizat sursele judiciare pentru GÂNDUL.RO.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Carnea care nu va mai fi vândută în România. Nu respectă cerințele și standardele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...